Pescărușul reprezintă prima capodoperă teatrală a lui Anton Pavlovici Cehov, publicată în 1895 și pusă în scenă un an mai târziu. Dramaturgul de origine rusă (n. 17 ianuarie 1860 – d. 2 iulie 1904) este considerat cel mai de seamă exponent al teatrului rusesc, importanța lui trecând granițele Uniunii Sovietice și ajungând să fie apreciat pe întregul mapamond. Scrierile sale reprezintă o nouă direcție în drama modernă, reușind să redirecționeze teatrul spre o altă viziune, o nouă abordare, în care experiența umană, propriile aspirații devin surse de exprimare artistică: Nu trebuie să înfățişăm viața aşa cum e, sau cum ar trebui să fie, ci cum ne‐o închipuim în visurile noastre!
Opera exprimă o confruntare între idealurile generației vechi (Irina Nikolaevna Arkadina şi Trigorin) și cele ale noii generații (Konstanti Gavrilovici Treplev şi Nina Mihailovna Zarecinaia). Se conturează decorul unui întreg ansamblu de sentimente între personaje, fiecare iubind pe cineva, care la rândul lui iubește pe altcineva. Pasiuni neîmpărtășite, gesturi sinucigașe, relații incestuoase, neîmplinirea în plan profesional sunt elemente care descriu lumea lui Cehov. Subiectul operei reprezintă un tablou în tablou, lumea cotidiană văzută prin prisma unei alte realități. Cehov scrie o operă despre o altă operă.
Treplev este un tânăr scriitor care nu îşi regăsește concepția creatoare în forma artistică contemporană și încearcă să aducă, prin scrierile sale, un alt stil de a scrie. Mama lui, Arkadina, împreună cu iubitul ei, Trigorin, resping abordarea lui Treplev, numind-o decadentă. Tocmai această neacceptare indică concepția lui Cehov despre conflictul dintre generații, care se va amplifica odată cu trecerea timpului. Respingea oricărei forme de manifestare artistică inovatoare reprezintă regresul literaturii. Pescărușul, în accepția lui Cehov, simbolizează aspirația omului în încercarea de a se depăși pe sine însuși, asemenea lui Treplev, care înceracă să se autodepășescă în artă. Scena în care Trepelev împușcă un pescăruș și îl arată Ninei, trimite la implacabilitatea destinului, a vieții, care distruge orice ideal, orice năzuință. Scena în care tânărul regizor se sinucide (sau încearcă să se sinucidă) relevă neputința ființei raționale de a-și tăinui suferința. Trimiteri la Hamlet (replicile din Hamlet inserate în dialogul personajelor), la Oedip rege (dragostea nutrită de Treplev față de mama sa), dar și anumite accente shakespeariene sporesc valoarea scrierii.
Piesa lui Cehov se înscrie în rândul marilor creații literare universale, datorită paletei extinse de motive, de idealuri și concepții.
De-a lungul timpului opera a avut numeroase reprezentații pe scenele din Rusia, dar și din țările occidentale. Deși premierea piesei în 1896 a fost un eșec, trei ani mai târziu, sub indicațiile regizorale ale lui Stanislavski, reprezentația a vut un real succes. A fost montată pe cele mai importante teatre din lume: Royal Court Theatre, sub regia lui Ian Rickson în 2007, Royal Shakespeare Company, Classic Stage Company – sub regia lui Viaceslav Dolgacev, la New York, în 2008.
Mihaela – Ștefania Puțeanu
Articole înrudite:
Caragiale și dramaturgia
Henrik Ibsen și drama de idei
Dramaturgia rusă și Anton Cehov
Aspecte memorabile – Bernard Shaw
Cursuri de limba spaniolă
Vine Ursul!
Dramaturgi ai literaturii universale şi româneşti
Cel mai iubit dintre pământeni – metafora unei vieți de om
Dacă citești asta, înseamnă că am murit
Teatrul românesc – Marca tradiției folclorice
Iona – un simbol, nu o individualitate
Sărbătoarea celor care seamănă lumină – Ziua Cărții și a Bibliotecarului
SMART 2016 – Metode stiințifice în cercetare academică și predare
De ce să publici în revista BRAIN ?