Mustul – să retrăim melancolia dulce a tinereţilor noastre…

struguriObraz asupru, orizont sumbru şi ploios… Astfel se revarsă toamna asupra naturii, asupra câmpurilor cu felurite bogăţii.

Dincolo de plânsetul naturii şi foşnetul trist al copacilor, toamna e o poezie, o artă a convertirii naturii la esenţa darurilor sale. E vremea recoltei, dar şi a însămânţării, e vremea când ne-mbătăm cu parfum de frunze moarte şi călcăm pe covoare ruginii. Un amestec firav de viaţă şi moarte se împleteşte în aerul răcoros, scăldat de savoarea dulce-amăruie a viilor încărcate cu struguri răsfăţaţi în arome şi culorii vii.

Istoria îşi repetă cursul specific şi astfel, an de an, suntem invitaţi la acelaşi ospăţ bogat al naturii, unde strugurele – fructul cu cea mai lungă şi fermecătoare tradiţie – răsfaţă neîncetat simţuri ascunse. Pas cu pas, într-o cadenţă delicată a timpului răbdător cu bobiţele sale, strugurele menţine, încă din Antichitate, graţia şi miracolul prefacerii sale în savuroasa licoare destinată, din vremuri străvechi, zeilor greci.

Dar până a ne tulbura simţirea cu tăria esenţelor sale, strugurele ne picură în vene voluptatea dulce a boabelor sale. Fantezia aromei se revarsă în nectarul proaspăt al mustului – un suc natural şi purtător de sănătate. Maturitatea boabelor ce plesnesc de vitalitate aduce cu sine o îndeletnicire veche de sute de ani – zdrobirea şi presarea acestora până când îşi varsă şi cel din urmă picuş de nectar. Licoarea astfel răstălmăcită îşi duce somnul de odihnă câteva zile, spre a căpăta dulcele gust al esenţei ce se prelinge apoi în paharele noastre. E minunat să ne înfruptăm din tinereţea vinului, oprit din deplina sa fermentare, să ne lăsăm purtaţi de vraja dulce a parfumului său… Ne lăsăm învăluiţi de farmec, ne delectăm cu o deplină savoare, în timp ce sufletul nostru resimte agale melancolia dulce a tinereţilor noastre…

Adelina-Mihaela Poenaru (Petroi)


Publicat

în

,

de către