George Apostu (n. 20 decembrie 1934, Stănișești, Bacău – d. 13 octombrie 1986, Paris) s-a numărat printre cei mai de seamă sculptori români, atât în țară cât și în străinătate.
S-a născut pe meleagurile băcăuane, în comuna Stănișești, într-o familie modestă, dar cu oameni harnici și respectați de întreaga comunitate. Tatăl, Vasile, era perceptor, iar mama, Maria (Oanca), ea moașa satului. Sculptorul a mai avut două surori, pe Dumitra și Ioana Apostu, cea din urmă părăsind această lume la o vârstă fragedă.
A studiat sculptura alături de Ion Lucian Murnu și Constantin Baraschi, la Institutul de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu”, absolvind în anul 1959. Timp de 22 de ani, George Apostu a realizat numeroase expoziții atât în România, cât și în țări precum Belgia, Brazilia, Franța, India, Italia, Spania etc. Datorită talentului cunoscut în întreaga lume, îi este atribuit de către primăria Parisului, în 1983, un atelier de creație.
Nepotul sculptorului, Dinu Apostu spune despre acesta că „A avut o tinereţe care s-a identificat cu cea a generaţiei lui, mereu în căutare, mereu însufleţit de febra creaţiei, de bucuria reuşitelor, exprimate foarte bine în cronicile semnate de Mihai Oroveanu, de la expoziţiile la care a participat, din taberele de creaţie, cum a fost cea de la Măgura Buzăului. Şi-a iubit meseria, era îndrăgostit de arta plastică, ardea efectiv în demersurile sale artistice.”
Operele sale artistice își extrag seva din creația populară, din sculpturile de lemn, piatră sau din piesele de etnografie. Opera sa stă la baza unei noi viziuni asupra artei, creația sa simbolizând o eliberare de realismul convențional. Întregul univers al creației sale s-a raportat la valorile patrimoniale, urmărind tendința pe care a manifestat-o Constantin Brâncuși.
Începând cu anul 1967 a realizat numeroase expoziții în aer liber, printre care Grenoble – 1967, Măgura – 1970 și 1975, Costinești 1972, Voroneț – 1972, București – 1972.
Creația sa Tatăl și Fiul se numără printre cele mai cunoscute cicluri ale sale și întruchipează o prelucrare a ancestralului motiv al arborelui vieții. Mitul regenerării organice este reactualizat în sculptura sa prin relaționarea elementului uman cu cel vegetal.
În 1966 a fost primit premiul Ioan Andreescu al Academiei Române, iar patru ani mai târziu, în 1970 a fost distins cu premiul pentru sculptură al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Se stinge din viață la Paris și este înmormântat la cimitirul Père-Lachaise.
Ca semn al aprecierii față de întreaga sa activitate artistică Colegiul Național de arte îi poartă numele. În perioada 14 – 17 octombrie 2015 se desfășoară la Bacău programul cultural „Zilele Centrului Apostu – 25 de ani de la infiinţare”
Mihaela Ştefania Puţeanu
Articole înrudite:
Seara artiștilor la Centru de Cultură „George Apostu” din Bacău
Ion Creangă – povestitorul copilăriei noastre
Ioan Slavici – vocea satului ardelean
Portul popular românesc
Academia Română
EduSoft participă la șezătorile de altă dată – ie cu parfum de veșnicie
Emil Cioran – ,,Omul este cel mai scurt drum între viață și moarte!”
5 mai – marca evenimentelor istorice globale
Arta lui Gheorghe Zărnescu – balsam pentru suflet
Cultura română
George Enescu – cartea de vizită a României
Leonardo da Vinci – Diamantul perioadei Renascentiste
„Te pupă Jean!” …un Jean din altă ligă
SMART 2016 – Metode stiințifice în cercetare academică și predare