„Domnișoara Julie” (sau „Domnișoara Iulia” sau „Domnișoara Julia”) este un film dramatic regizat de Mike Figgis în 1999, scris după piesa de teatru Miss Julie (orig. Fröken Julie) a poetului și dramaturgului de origine suedeză August Strindberg, din 1888.
Acțiunea se desfășoară în Suedia secolului XIX și are loc la curtea unui respectabil conte în Noaptea de Sânziene. Fiica contelui – Domnișoara Julie, lacheul – Jean și bucătăreasa Kristin sunt cele trei personaje în jurul cărora evoluează evenimentele. Însă spectatorul nu rămâne plictisit nici o clipă din cauza aceasta. Deopotrivă, datorită atmosferii deosebite a filmului și a structurii actoricești, suntem ușor cuprinși de acest minunat joc.
Fiind într-o perioadă dificilă din cauza faptului că s-a destrămat logodna acesteia cu procurorul, Domnișoara Julie participă la petrecerea servitorilor din castel. La un moment dat ea dansează și cu lacheul Jean de care rămâne plăcut impresionată, dat fiind faptul că acesta într-adevăr era priceput la dans. Însă odată cu sfârșitul dansului acesta își face apariția în bucătărie unde poarta o discuție de rutină cu Kristin, printre altele menționând că Domnișoara Julie s-ar purta ciudat.
În scurt timp revine dumneaei aici, având o atitudine superioară față de cei doi, ba chiar un pic batjocoritoare.
În acest moment s-ar putea ca publicul să o vadă ca pe o fire alintată și ambițioasă, aparținând unei clase sociale înalte, care consideră că toți trebuie să-i execute imediat ordinele și dorințele. Dar aceasta nu este decât o mască.
Domnișoara a fost educată în spiritual egalității sexelor, ba chiar i s-a insuflat din partea mamei acesteia ura față de bărbați. Însă vârsta tânără la care se află și probabil recenta logodnă nereușită sau dorința unui suflet tînăr și gingaș de a fi iubit, o face să meargă la încercarea de a-l seduce pe Jean. Acesta la rândul lui este un personaj destul de interesant. Fiind un bărbat care a crescut din copilărie într-o familie săracă și visând mai mereu la luxul castelului, își dă seama de acest lucru și întoarce lucrurile în favoarea lui. „Nu mai fusesem niciodată în castel și nu mai văzusem niciodată o clădire tot atât de mare ca biserica, dar cu mult mai frumoasă. Și după aceea indiferent unde mi-ar fi fost gândurile, ele reveneau mereu în același loc. Și treptat, treptat totul s-a transformat în dorința aprigă de a gusta într-o zi din splendorile și farmecul acelui loc.” Devine obsedat de această idee de viață frumoasă, astfel că își deschide sufletul cu atâta pricepere și tactică, că Domnișoara Julie cade pradă acestei capcane și se îndrăgostește de acesta, dăruindu-se lui fără ca măcar să realizeze consecințele unui astfel de comportament.
Curând Domnișoara Julie își dă seama că, în realitate, nu este nici un fel de dragoste din partea lui Jean doar minciună, prefăcătorie și fățărnicie. Că acesta nu este decât un laș, hoț nenorocit condus de lăcomie și zgârcenie. Se lasă într-o stare de disperare în care nu știe ce să facă și cum să procedeze, pentru că acum a decăzut în fața propriilor servitori și a propriei conștiințe, mai ales în fața lui Jean, care îi zice direct că este o femeie ieftină și dezonorată. Totuși el continuă să aspire spre visul lui de a deveni cineva în viață. „N-am fost făcut să mă târăsc în fața altora, eu am stofă în mine, am caracter… Și dacă ajung numai să mă urc pe prima ramură ai să vezi cât de repede voi fi în vârf!”
Continuă să o ademenească pe Domnișoara Julie ca să fugă cu el și să cumpere împreună un hotel pe care să-l administreze singuri și să adune avere, iar pentru realizarea acestui plan, ea ar fi prima ramură pentru a ajunge în vârf.
În final, când Domnișoara Julie este gata să plece cu acesta în lume, fiind totuși într-o stare de amorțeală emoțională, are loc un moment care îl șochează pe spectator. Jean omoară o păsărică micuță cu atâta cruzime și nepăsare încât gestul schimbă întru totul atitudinea tinerei Julie față de acesta. Începe să strige și să ceară ajutorul Kristinei care între timp își face din nou apariția la bucătărie, dar bucătăreasa dându-și seama de ce s-a întâmplat peste noapte, refuză să o ajute și devine foarte rece și indiferentă.
Filmul ia sfârșit cu sinuciderea fiicei contelui. Domnișoara Julie, intuind ce viață urmează să aibă, îl imploră pe Jean să-i poruncească ceva, iar acesta pentru a scăpa de sentimentul de vinovăție și presat de reîntoarcerea contelui la castel, îi sugerează acesteia să-și pună capăt zilelor.
„D-ra Julie: Dacă ai fi în locul meu, ce-ai face?
Jean: În locul dumitale? Stai să mă gândesc! Ca femeie… de neam… dezonorată fiind… de, nu știu… Ba da! Acum cred că știu…
D-ra Julie (ia briciul și face un gest semnificativ): Asta, adică?”
Dar oare într-adevăr nu exista o altă ieșire și filmul a trebuit să se încheie pe o notă atât de tristă? Poate că dacă Kristin ar fi ajutat-o pe Julie aceasta nu ar fi făcut ce a făcut.
Dar răspunsul îl găsim citind printre replicile inițiale încă la începutul filmului:
„D-ra Julie: Asta mă face să mă gândesc la un vis care îmi revine mereu: mă aflu sus pe o coloană înaltă și nu pot găsi un mijloc să cobor. Când privesc în jos îmi vine amețeala. Și totuși trebuie să cobor, dar n-am curajul să mă arunc. Nu am nimic de ce să mă țin și tot sper că în cele din urmă am să cad, dar nu cad. Cu toate acestea simt că nu-mi pot găsi pacea până ce nu voi fi jos, întinsă pe pământ.. Și simt că dacă aș ajunge odată pe pământ, aș vrea să fiu îngropată adânc în el. Ai avut vreodată asemenea sentiment?
Jean: Nu! Eu de obicei visez că stau culcat sub un copac înalt, într-o pădure întunecoasă. Doresc să mă urc sus, în vârful copacului și să privesc de jur-împrejur priveliștea luminoasă peste care strălucește soarele și să fur ouăle de aur din cuibul din vârful copacului. Și mă cațăr, mă tot cațăr, dar trunchiul copacului e foarte gros și alunecos, iar ramurile cele mai de jos sunt totuși prea sus. Dar știu că dacă aș putea atinge prima ramură, aș urca până în vârf la fel de ușor ca pe scară. ”
Ce metaforă minunată pentru a caracteriza scurt soarta celor doi. Unul tinde să cadă, să se autodistrugă, să se facă unul cu pământul, în timp ce celălalt tinde să aspire și să cucerească noi înălțimi.
Se pare că autorul piesei de teatru – August Strindberg a plănuit acest final de la început. Și oricât de dureroasă ar fi despărțirea de tânăra și gingașa Domnișoara Julie, moartea a fost inevitabilă, pentru că acesta este motivul pentru care filmul a devenit deosebit și minunat.
Elena Echimenco
Articole înrudite:
Domnișoara Iulia – ambiția și mândria se curtează
Cinematografia românească
Alfred Hitchcock – în căutarea suspansului
Woody Allen şi conştiinţa psihanalizei
Milos Forman şi despre voinţa de a câştiga
,,Birdman of Alcatraz” dincolo de gratii
A pierde trenul într-o gară necunoscută e mai mult decât o simplă întâmplare…
Twin Peaks, un serial de legendă
Andrei Tarkovski – regie de valoare într-un regim politic ostil
Războiul are chip de copil
Să priveşti un film, dar să-l mai şi simţi. Despre Andrei Tarkovski
Călăuza – capodopera lui Andrei Tarkovski
„Before Sunrise” – povestea unui ,,a fost odată”
August Strindberg – metamorfozarea insuccesului în succes