Cetatea Neamț – o bogăție a Moldovei, dovadă a identității de neam

cetatea_neamtului_7Aer de vacanță, miros de nisip și poftă de mare – toate cărate din Bulgaria până acasă. Dar iată că am ajuns din nou cu trupul captiv într-un scaun de birou, chinuindu-ne să prindem și mintea cu-ale ei gânduri zburătoare și s-o înțepenim în fața calculatorului. Nici c-ar sta pe loc zburdalnica, ba mai face și inima să plangă amintindu-și de ce-a lasat în urmă. Trece așa o zi, trec două… mai e vineri și vine weekend-ul de care ne era atât de dor. Dar ce să vezi?! Și lui îi fusese dor de noi, așa că s-a gândit să desființeze ultima zi de lucru și să scoată mintea la plimbare, cum ai scoate câinele în lesă: la o tură pe lângă casă. Și ce noroc că la doar o aruncătură de băț șade mândră o veche cetate…

Pe vremea când și capătul opus al orașului mi se părea un loc îndepărtat, urma să merg într-o excursie în Nordul Moldovei cu prichindeii mei colegi. Depărtarea era percepută de mine pe atunci și în termeni de sentimente; nu numai că aveam să părăsesc străduța pe care locuiam, dar aveam să vizitez un loc… înalt. O cetate descoperită din manualele de limba română, un loc legendar închis în cărți. Eram eu mică, și ruinele mari. Așa ni se arăta acum câțiva ani vestita Cetate a Neamțului. Construită la sfârșitul secolului al XIV-lea în Moldova, aceasta aparținea sistemului de fortificații menit să protejeze împotriva otomanilor. Cuprinzând ziduri de piatră înalte, șanțuri adânci, ferestre înguste, cetatea era vizibil creată în scop de apărare.

Doar că pe vremea copilăriei mele nu prea mai rămăsese urmă de măreție în ruinele care zăceau împovărate de ani și lupte. Întemeiată de Petru I și fortificată în secolul al XV-lea de Ştefan cel Mare, din ordinul Domnitorului Mihai Racoviță, dat în 1718, cetatea a fost împinsă la distrugere. La asta au ajutat și trecerea timpului, natura, ba chiar locuitorii din împrejurimi, care, profitând de starea de degradare, au luat piatra din dărâmături ca să-și ridice case și beciuri. Ce a mai rămas din ea i-a permis totuși să fie inclusă în anul 2004 pe lista monumentelor istorice din județul Neamț. Acesta a fost rezultatul deplângerii ei în versuri ale poeților români și a măsurilor de protecție luate de Domnitorul Mihai Sturdza, acestea salvând cetatea de la o iremediabilă distrugere.

cetatea_neamtului_1Între anii 2007 şi 2009, Cetatea Neamț a fost modernizată de autorități, recăpătându-și aerul impunător de altă dată. Așa că am vizitat-o din nou acum, pregătită să o admir și să obeserv beneficele schimbări.

În afară de așezarea inconfundabilă pe Culmea Pleșului și de podul subțire ce făcea și atunci legătura cu exteriorul, trecând peste șanțul adânc, ce văzuseră cândva ochii mei de copil nu mai era ceea ce se arăta acum scăldat în frumusețe istorică. Descrierile din cărțile de istorie reflectau un adevăr prezent. Ziduri impunătoare se pot admira de afară, înalte de te ia cu amețeală privindu-le. Turnuri retezate de seninul cerului te fac să rămâi în loc cu gâtul sucit, gândind c-ai putea sta pe iarbă admirându-le, în loc să mai înaintezi. Dar noi ne-am desprins de peisajul de întâmpinare și am ajuns în inima cetății.

Părea că am pășit într-o capsulă a timpului, în care aerul medieval stă agățat de ziduri spre a nu le mai părăsi vreodată. Când vezi turiști ca tine mișunând în voie pe acolo, parcă-ți vine să-i tragi de mânecuță, certându-i că s-au băgat într-un decor la care nu aparțin. Apoi te uiți la pantalonii tai scurți și la tenișii pe care-i porți, și-ți vine sa te scoți și pe tine afară și să-ți proptești ochii într-un băț pentru selfie-uri, să pătrundă doar ei într-n cadru așa solemn, pe care hainele tale par să nu-l respecte. Doar tu-l știi din cărți pe viteazul Ștefan și n-ai vrea să-i trezești furia. Dar apucându-te mai vioi de simțul realității, înaintezi în cetate, repetându-ți că Ștefan e dus demult și doar amintirea lui inofensivă mai sălășluiește printre ziduri. Așa descoperi încăperi decorate frumos, autentic, care surprind scene petrecute pe vremuri. Te pierzi în farmecul amintirilor, dorindu-ți parcă să fii și tu locuitor aici pentru o vreme, că mâncare e multă și bună în cămară. Ori să fie din plastic cașul ăla?

Priveam niște figuri de ceară împodobite cu haine străvechi și mă gândeam la ce-ar fi să învie, să grăiască, să le văd curtându-mă respectuos, ori, din contră, privindu-mă cu dispreț, căci sunt, așa cum gândeau ei pe atunci, o biată femeie neștiutoare…

Cetatea Neamț e o bogăție a Moldovei, dovadă a identității de neam. O vezi acolo și te simți român. Și te simți mândru.

Gabriela Tăbăcaru