Simbol al secuilor din Miercurea Ciuc, cetatea renascentistă Miko se înscrie în aria celor mai importante şi mai vechi monumente istorice ale oraşului. Construită în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, mai exact între anii 1623-1631, fortăreaţa poartă numele celui care a iniţiat înălţarea sa, Hídvégi Mikó Ferenc, consilierul principelui Bethlen Gabor şi căpitanul suprem al Scaunelor Secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin.
Istoric
Intenţia înălţării cetăţii a fost aceea de a opri pătrunderea inamicului din partea Ghimeşului, dar soarta s-a dovedit a fi potrivnică în anul 1661, la data de 21 octombrie, când trupele turco-tătare, conduse de Ali, paşă de Timişoara, invadează Ciucul şi incendiază construcţia secuiască cu o suprafaţă de 75×70 m.
Inscripţia în piatră, ce pecetluieşte poarta de intrare a cetăţii, atestă faptul că între anii 1714-1716, sub conducerea generalului austriac Stephan Steinville, clădirea a fost reconstruită. Ulterior, Johann Conrad Weiss, inginer şi colonel austriac, realizează în anul 1735 planul cetăţii – de altfel, cel mai vechi plan cunoascut până acum –, ce constituie totodată un document important privitor la istoricul şi etapele de construire a acesteia.
Cetatea Miko – arhitectură
Precum se poate observa şi astăzi pe latura sudică, odată cu reconstrucţia fortăreţei a fost creat şi un sistem de apărare cu patru bastioane. Tot la acel moment au fost înălţate şi malurile şanţului de apărare, astfel încât accesul în cetatea cu 16 turnuri se poate realiza doar cu ajutorul unui pod. În partea vestică a fost ridicat un depozit de praf de puşcă, în timp ce bastionul sud-vestic a devenit capelă.
Dovadă a faptului că cetatea Miko a constituit un esenţial punct strategic la graniţa răsăriteană a Imperiului Habsburgic este modul în care aceasta a fost întărită cu goluri de tragere la fiecare dintre cele patru bastioane. Dacă până în anul 1764 clădirea a fost cazarmă a trupelor imperiale, de la această dată până în 1849 ea a fost reşedinţa regimentului secuiesc de infanterie. După înfrângerea revoluţiei din această perioadă, cetatea a rămas în folosinţa armatei.
Astăzi, o felie de istorie arhitecturală autentică se desfăşoară în faţa vizitatorilor, ce au oportunitatea de a experimenta o adevărată călătorie în timp prin intermediul scurt metrajelor de epocă ce li se pun la dispoziţie. Un element deosebit, ce-şi poartă cu mândrie frumuseţea urmelor timpului ce s-a scurs, îl constituie fântâna cu două găleţi din cadrul expoziţiei din cetatea Miko. Tot aici, turiştii pot admira evoluţia armamentelor specifice secolelor XV-XIX, printr-o paletă largă de replici fidele ale exemplarelor din acele epoci. De asemenea, o machetă şi animaţiile 3D constituie mijloacele prin care vizitatorii pot înţelege evoluţia cetăţii.
În 1930, cu prilejul sărbătorii Rusaliilor, învăţătorul Pal Peter Domokos, pictorul Imre Nagy şi învăţătorul Geza Vamszer au realizat prima expoziţie a Asociaţiei Muzeului Secuiesc al Ciucului, considerat primul pas în înfiinţarea celui mai important muzeu al judeţului Harghita. Intenţia a fost aceea de a valorifica şi conserva patrimoniul cultural al secuimii, iniţiativă al cărei rezultat rezidă în mod îmbucurător în miile de turişti care calcă pragul cetăţii, din interes atât pentru expoziţiile permanente, cât şi pentru cele temporare. În plus, festivalurile desfăşurate în grădina din spatele clădirii, în acorduri de muzică veche, sporesc fantezia locului şi gustul regăsit al altor timpuri…
Adelina-Mihaela Petroi
Articole înrudite:
Cetatea Alba Carolina
Sibiu – prima capitală culturală europeană din România
Cetatea Hărman
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, un sanctuar al timpului
Trecutul – o parte din noi
Târgovişte – capitala Țării Românești
Tezaurul din Fălticeni
Palatul Culturii din Iaşi
Vizită la Palat
Popas în timp
La templul cuvintelor
Tainița suceveană Cacica – mica Polonie românească
Minitrip cultural în județul Iași (III) – Castelul Sturdza de la Miclăușeni
Mănăstirea cu două hramuri de la Luncani, un inedit lăcaș de cult romano-catolic construit de Ordinul Carmelitan