Castelul Sturdza din Miclăușeni – un castel de poveste

Se aude că pentru a avea o ținută impecabilă oamenii anilor 1900 ajungeau la gesturi extreme. Femeile își strângeau corsetele până li se tăia pofta de mâncare sau se udau pentru a putea intra în rochii foarte strâmte și ajungeau să se îmbolnăvească. Bărbații? Bărbații aveau gulere atât de strânse încât se sufocau.

Nu mai este atât de tragic în prezent, dar atmosfera primilor ani ai secolului XX este încă păstrată. M-am putut bucura de ea în ambianța oferită de Castelul Sturdza de la Miclăușeni (comuna Butea, județul Iași), pe datele de 5-6 septembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Călătorie la 1900”. Eleganță și stil, domnițe firave și domni de caracter înnobilează locul. La intrare, am primit eu alături de Gabriela Tăbăcaru, Bogdan Pătruț (EduSoft) și Răzvan Bibire (ziarul Deșteptarea de Bacău), bilete de pătrundere în istorie. Trecând podul ce ducea la Castel, am făcut o incursiune în trecut și am ajuns în Belle Epoque. Dar nu avem costume! Oare putem intra? Am respirat ușurați când ni s-a dat acordul. Om fi speciali!

Am pășit în atmosfera de sărbătoare, ușor copleșită de impozantul castel cu parfum de epocă. Printre copacii îmbăcați de fundițe și rame, cu sticle elegant aranjate, atârnând de crengi, se zăresc zaharicalele – dulciuri delicioase și bomboane asortate. Mmm… am zburat ca săgeata către ele și n-am putut să rezist.

Stânga, dreapta văd perindându-se cuconițe în rochii colorate de sărbătoare, puse în valoare de gingașele raze de soare. Se aflau în perfectă armonie cu domnii de o sobrietate cu gust, în costume distinse. Dădeau locului viață și culoare.

Domnițele stăteau la povești la o cafenea, și ea, de epocă. Am intrat în spiritul vremii și am degustat și noi o cafeluță la nisip. Nici nu terminăm bine, și o caleașcă pătrunde în raza noastră vizuală. Am fost fermecată. Cred că și ea avea rolul de a duce oamenii în trecut. Trece grăbită pe lângă o limuzină, specifică, bineînțeles vremii, că doar nu mai suntem în 2015.

Văd copii în port popular, emoționați, dar veseli. Cred că ne vor încânta cu un spectacol pe cinste.

Se deschid ușile! Să mergem și noi să ne minunăm de istoria rămasă încă în picioare. Între pereții castelului, fiecare dintre cele 20 de camere spune o poveste. Pornim în aventura interiorului, transpusă cu măiestrie și imaginar-hipnotică, în palatul de poveste.

Nedoborâte de flăcări, sfidează timpul și te fac și pe tine părtaș. Misterul trecutului dă năvală în aerul respirat și în obiectele expuse vizitatorilor. Obiecte din sticlă, îmbrăcate în materiale colorate, ne îmbogățesc imaginea vizuală de aduceri-aminte. Produse artizanale, antichități, expoziții de mobilier, toate în stilul specific timpului, te îndeamnă să iei și acasă o bucățică de istorie. Dacă în unele camere era forfota obiectelor de vânzare, din altele cumpărai amintiri pentru suflet.

Curg picături magice prin ferestrele mari și simt cum parcă, tangibil, opresc șuierăturile vântului. Lângă soba călduță, astăzi cu urme de fum, se purtau conversații și se creau Universuri. Te treceau fiori la vederea pereților cu pictură arsă, la vederea dressingului atât de vechi al domniței Maria. Dacă înveți să asculți, toate își spun oful. Le simți durerea dar simți și ușurarea. Arsurile sunt răni care arată că inima acestui castel încă bate. Nimic nu au putut să o oprească. Câtă profunzime se află în istorie…

Un astfel de loc își are propria legendă și ascultând undeva în depărtare – a sute de ani – tropotul calului, ori ale seratelor șoptite în fața ceștii cu ceai și a muzicii unui pian acum prăfuit, auzim prințișorii zilelor noastre cântând. A început spectacolul! Grupul de copii al orchestrei județene, „Mugurelul” ne face inima să tresară prin cântece populare. Ne așezăm în dreptul scenei, privim și aplaudăm. Ascultăm voci puternice, dar și firave, suave.

Alexandra Ungureanu, o domnișoară plăpândă cu o voce cutremurătoare ne dă fiori printr-un scurt recital cu melodii înălțătoare.

O piesă de teatru fabuloasă ne face să ne amuzăm copios. Participăm activ la ea, purtând scurte dialoguri cu actorii și râzând cu poftă. Ursul de Cehov înfățișează un domn puternic imblânzit în final de o doamnă, rămasă văduvă care îi ține piept cu multă înverșunare și curaj. Piesa a fost pusă atât de bine în scenă încât a fost un real deliciu pentru public.

După o masă gustoasă, ne pregătim să părăsim lumea istorică și nu putem altfel decât gustând dintr-o licoare unică: braga, o băutură răcoritoare, preparată din făină de mei, fiartă și fermentată. Era cheia care descuia ușa prezentului, că doar ne dorim să ajungem și la casele noastre. Am ciocnit un păhărel de bragă, parcă în cinstea celor apuse.

Ursitoarele, la naștere, hărăzesc destine, iar castelul acesta a primit unul special.

Elena Golăi 

Articole înrudite:

Toamna timpurilor – Castelul Sturdza din Miclăușeni Minitrip cultural în județul Iași (III) – Castelul Sturdza de la Miclăușeni Aurul alb Diamantul timpului – Castelul Peleș Prăjești – o conservare a tradițiilor locale Berzunți – liniștea care vorbește Fereastra trecutului Trecutul – o parte din noi Experiența irlandeză – aventura pe tărâmul lui Leprechaun Minitrip cultural în județul Iași (II) – Palatul domnitorului Al. I. Cuza de la Ruginoasa Dansul mâinilor Traseul celor Trei Fortificații, un drum al întoarcerii în timp Minitrip cultural în județul Iași (I) – Palatul Culturii Conacul Manuc Bei: Monument trecut prin timp, istorie și apogeu!