Aurul alb

SalinaTgOcna În spirală coborâm și e rece, tot mai rece. 37 de grade sunt afară și înăuntru doar 12. Ajungem la etajul 9, dar nu spre cer, ci spre pământ, sub tone de sare, în aurul alb al României. La etajele 12 și 11 se lucrează de zor, tăietorii în sare nu au somn. Ne aflăm la 250 de metri sub pământ, coborâm și simțim gradul de umiditatea crescând. Aruncăm haine groase pe noi, prin NOI să înțelegem echipa EduSoft. Am venit împreună să ne bucurăm de un pic de răcoare, într-o zi dogoritoare, la Salina Târgu Ocna.

O salină din care se fac exploatări încă din timpul lui Ștefan cel Mare, mi-a spus șoferul de pe autobuzul Salinei. Ce cândva era doar o peșteră, acum e un oraș subteran. Criminalii își ispășeau pedeapsa aici, pe vremea domnitorului Grigore Ghica. Aceștia nemai ieșind vreodată din ocnă, nu se mai bucurau niciodată de lumină și de aerul pădurilor. Poate că își adunau gândurile, aprindeau o candelă și se rugau la altarul bisericii Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor, loc în care și noi am intrat cu evlavie și ne-am rugat. Este prima biserică ortodoxă subterană din Europa.

BisericaSfVarvaraSalina

Fremăta viața sub pământ, cerul plin de râuri de stele, din sare. Aici timpul nu fuge fără să-l simți, el înseamnă sudoare și muncă. Și, intrând în împărăția celui mai prețios aur din lume, simți că ai „barometrul vremii”. Acum câteva sute de ani, pentru a putea fi asigurată continuitatea activității de aici, exista o rezervă de lucrători, numită „haimanalele ocnei”. Acest lucru a fost spus de Alecu Obreja în „Ocnele Moldaviei”, el fiind angajat în perioada regulamentară. Au existat păduri seculare în care își găseau refugiul haiducii. Unul dintre ei, urmărit de poteră, a căzut într-o groapă de sare. I s-a anulat pedeapsa datorită descoperirii. Multora li s-a întâmplat să-și piardă viața în mină și cică în nopțile întunecate și tăcute, se văd sclipiri de flăcări. Pecetea era un muncitor cu un ciocan de tăiat în mână.

20150831_140612

Am intrat în muzeu, loc în care am admirat țambalul care însuflețea, în vremuri demult apuse, serbările câmpenești ale minerilor și iscusința sculptorilor sării: lămpi, brichete, vaze, sfeșnice. Alături, din magazinul de suveniruri, mi-am luat și eu o bucată de sare, legată cu o panglică ce simboliza tricolorul României. Acest lucru mi-a amintit că bunicul meu aducea de aici droburi mari de sare și le punea în ieslea animalelor pentru că în acest loc se găsește sarea cea mai curată și limpede ca porfirul sau cristalul.

În salină se află și un sanatoriu, unde vin bolnavii și sportivii pentru diverse tratamente și antrenamente. Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, aici se găseau chiar și paturi.

Oamenii lucrează de zor, azi la etajul 5, mâine la 10, folosind tehnici speciale precum havare sau coptuire care sunt esențiale pentru siguranța lucrului în mină.

Oamenii lucrează și noi… ne distrăm. Pe la locuri de joacă special amenajate, prin leagăne (că doar cu toții suntem copii, copiii cuiva – avem voie), facem și puțin sport, o facem pe minerii și la final, dăm de o cascadă cu apă sărată, un loc hipnotic de unde n-ai mai pleca.

Elena_Gabriela_in_mina

Speram totuși să simțim și acel miros de sare terapeutic, dar tot ce am simțit a fost carburant. Probabil sunt locuri speciale pentru cei care fac tratament. În locurile care se vizitează, vin și pleacă atât de des autobuze cu oameni, că nu are când și pe unde să iasă tot mirosul pentru a lăsa loc celui de sare. În schimb, pereții sunt fascinanți.

Mina_Trotus