Este știut faptul că pentru a exercita profesia de dascăl este nevoie de multă pregătire intelectuală în domeniu. Individul care tinde să pătrundă în sistemul educațional trebuie să urmeze cursuri de psihopedagogie, să fie licențiat și de multe ori masterat. De altfel, datorită complexității sarcinii de la catedră, trebuie să-și valorifice nivelul de cunoștințe prin susținerea unor examene dificile (inspecții la clasă, titularizare, definitivat, etc.).
Astfel, odată pătruns în sistem, profesorul, pe lângă suita de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească (pregătirea profesională de la clasă, întocmirea nenumăratelor documente ș.a.), se confruntă cu situații imprevizibile. Performanța elevilor la disciplina predată, problemele familiale ale elevilor, inadaptarea acestora la sistemul de reguli impus de societate creează situații ce necesită dirijate cu multă atenție și profesionalism.
O problemă existentă în învățământul din România este atitudinea profesorului în fața elevului, cum reușește să fie respectat și apreciat în rândul acestora. Teoretic, prin poziția pe care a dobândit-o în urma unei perioade lungi de pregătire profesională, respectul ar trebui să fie elementul cheie în colaborarea profesor – elev. De multe ori, atitudinea elevului față de profesor este obraznică, iar dascălul este cel care trebuie să-l determine pe elev să înțeleagă rolul său în instituția educațională. Astfel, profesorul poate face un apel direct către elevi, pentru a fi respectat, fără a ține cont de părerile lor. Dascălul uită de drepturile elevului și prin autoritatea pe care o deține îi va obliga să-l respecte prin violență verbală, prin note mici la disciplină, scăderea notei la purtare sau, în unele cazuri nefericite ajungându-se chiar la violență fizică.
Părinții și persoanele nemulțumite de acest comportament neprofesional susțin că elevii sunt timorați în timpul cursurilor, memorează mecanic informațiile, iar școala devine neatractivă. Totuși, profesorul poate să-l informeze pe elev despre regulile pe care trebuie să le respecte în cadrul instituției, fiind inclusă și atitudinea corespunzătoare față de cadrul didactic. Școala reprezintă punctul de plecare în conturarea vieții personale și profesionale; astfel, fixarea anumitor limite și constrângeri conduce la integrarea copilului în societate. Acești parametri în care trebuie încadrat comportamentul elevului trebuie însoțiți și de suma drepturilor acestuia, astfel, fiind evitate abuzurile școlare.
Respectul nu trebuie impus, ci câștigat!
Mihaela – Ștefania Puțeanu
Articole înrudite:
Femeia în societate
Școlarizarea obligatorie și efectele ei
Temele pentru acasă o povară pentru elevi?
Căsătoria interetnică sau interreligioasă
Femeia – emancipată social sau supusă dogmei religioase?
Fructificarea valorilor în societate
E-urile și alimentația
Muzica și copilăria
Artă cenzurată sau libertate de exprimare a viziunii?
Comorile culturale trebuie returnate ţării de origine?
Educaţia civică – esenţială pentru elevi şi societate
Temele pentru acasă – necesitate sau povară?
Mâine – între realism şi idealism
Cum aș încălca legea educației dacă aș fi director de școală