Amantul doamnei Chatterley

Un veritabil edificiu al sentimentului amoros se sculptează în paginille unuia dintre cele mai controversate romane ce-au zdruncinat creaţia literară de-a lungului timpului. Amantul doamnei Chatterley, fiind o pledoarie încântătoare a stării de plenitudine emoţională trăită prin prisma experienţelor erotice, constituie o aversitate morală faţă de principiile etice în baza cărora societatea se dezvoltă în epoca respectivă. Totuşi, în ciuda vicisitudinilor la care este supus, fiind interzis o perioadă în Statele Unite, Marea Britanie şi Australia sub motivul sfidării moravurilor, romanul îşi dovedeşte ulterior nota distinctivă, urcând pe rampa celebrităţii, datorită eroinei sale, doamna Chatterley ̶ o figură emblematică, ce-şi câştigă rezonanţa specifică în eterna arie a femeilor adulterine. D. H. Lawrence îşi creionează amplu eroina, configurând o paletă largă de trăiri, emoţii, gânduri ce scindează universul interior al tinerei femei aflate în faţa unor oscilaţii dureroase.

Zbuciumul ce-i frământă conştiinţa concentrează seva emoţională a romanului, autorul definind femeia, precum titlul o oglindeşte, în raport cu al doilea element implicat în ecuaţia iubirii, elementul masculin. Astfel, densitatea experienţelor amoroase şi a suferinţelor ce macină treptat fericirea se încheagă in situaţia dilematică care plonjează în cursul existenţial al eroinei: renunţarea la iubirea fizică în favoarea unui sentiment platonic şi profund falsificat.

Tânăra femeie, Constance, de origine burgheză, se căsătoreşte cu un aristocrat, iar mariajul acestora devine un prilej de încătuşare a simţămintelor eroinei, odată ce soţul se întoarce paralizat din război. Astfel, râvna amoroasă a acesteia se revarsă asupra slujitorului Oliver Mellors, a cărui sarcină este îngrijirea vânatului de pe moşia celor doi. Tocmai din configurarea acestui cuplu, ai carui parteneri aparţin unor pături sociale diferite, derivă lipsa de moralitate asociată conţinutului romanului.

O intensă fuziune senzorială se disipează în sufletele amanţilor, cu atât mai mult cu cât Constance regăseşte în Oliver împlinirea dorinţelor sale trupeşti. Latura sa senzuală, odată stimulată, se răzvrăteşte împotriva conversaţiilor sterile dezvoltate în mediul specific statutului său, discuţii în cadrul cărora se profilează un soi de ideal al conduitei morale optime în cadrul cuplului, şi anume eliminarea relaţiilor sexuale dintre soţi, în virtutea unei conexiuni amoroase aseptice. Revolta resimţită de către Constance se materializează tocmai în adulterul pe care il experimentează cu pasiune şi o intensă dăruire.

Dincolo de „imoralitatea” pe care o implică această legătură amoroasă, Lawrence devine un „interzis” al vremii prin îndrăzneala de a scrie cuvinte considerate a fi de esenţă obscenă. Însă, în fond, scriitorul recurge la forţa expresivă a limbajului în conturarea scenelor sexuale în scopul amplificării trăirilor profunde ce sunt ancorate în experienţele celor doi. Departe de a căpăta o dimensiune vulgară, obscenitatea lingvistică reflectă tăria legăturii amoroase şi demonstrează absenţa prejudecăţilor personajelor ce-şi consumă iubirea dincolo de inhibiţii. Eroina simte veridicitatea pasiunii manifestate de Oliver, întrucât acesta nu-şi spiritualizează sentimentele, ci îşi manifestă făţiş dorinţa sa masculină faţă de trupul ei de femeie.

Finalul ambiguu al romanului captează interesul prin plasarea iubirii celor doi amanţi într-o altă dimensiune. Autorul, întocmai pentru a nu conferi o imagine desuetă acestei legături amoroase, face apel la stilul epistolar, menit să lărgească orizontul de înțelegere a profunzimii sentimentelor născute între cei doi. Astfel, se creează o suprapunere de planuri, o interpenetrare dintre vorbele arzătoare din timpul actului sexual şi cuvintele duioase din corespondenţă, unde năzuinţele lor neîmplinite îşi găsesc tărâm fertil.

Sub multiple lecturi, romanul capătă diverse valenţe, un buchet de înţelesuri şi percepţii ce îmbogăţesc mesajul transmis.

Adelina-Mihaela Poenaru

Articole înrudite: